Premieră mondială – Volkswagen Autovehicule Comerciale sărbătorește debutul celui mai digital Caddy al tuturor timpurilor  Complet nou: Volkswagen Autovehicule Comerciale prezintă a 5-a generație a modelului Caddy, produs în peste trei milioane de exemplare  Noul Caddy se bazează acum pe platforma transversală modulară (MQB)  Autovehicul ideal pentru livrări: în Caddy Maxi este disponibil acum spațiu pentru doi europaleți încărcați transversal  Motoare diesel sustenabile: emisiile de oxid de azot ale motoarelor TDI sunt reduse semnificativ prin tehnologia Twindosing  Conectivitate: „Cockpit-ul Innovision” transformă modelul Caddy într-un smartphone  Mai sigur și mai confortabil: 6 dintre cele 19 sisteme de asistență sunt noi la bordul celei de-a cincea generații Caddy Hanovra, 20 februarie 2020 – Furgon, monovolum de familie, shuttle și camper, cu o polivalență fără limite: noul Caddy de la Volkswagen Autovehicule Comerciale (VWAC). Până în prezent au fost produse peste trei milioane de exemplare. Acum, VWAC prezintă în premieră mondială noua generație a modelului Caddy. Fiecare detaliu a fost reconceput de la zero. Căci pentru prima oară, acest model se bazează pe platforma transversală modulară (MQB). Astfel, universul Caddy se schimbă – datorită MQB, iar noile tehnologii de ultimă generație își fac debutul la această nouă serie constructivă: sisteme de asistență inovatoare care sporesc siguranța și confortul, sisteme Infotainment și de operare digitalizate, interconectate, transformă modelul Caddy într-un smartphone pe roți, noua tehnologie Twindosing face motoarele turbo-diesel (TDI) mai curate ca niciodată. Exteriorul a fost proiectat complet nou și surprinzător de sportiv. În paralel au fost îmbunătățite semnificativ cockpit-ul și spațiul oferit în habitaclu. Cu toate acestea, ADN-ul unic al modelului Caddy este păstrat 100%. Polivalență, funcționalitate și aspecte practice – Caddy5 este ideal, atât ca autovehicul urban pentru livrări, cât și ca monovolum de familie. „Cu Noul Caddy, având un plus evident la capitolul spațiu, perfecțiune absolută a detaliilor, noile sale tehnologii și noua dinamică a designului său, facem acum un imens pas înainte“, spune dr. Thomas Sedran, președintele consiliului de administrație de la Volkswagen Autovehicule Comerciale. Design carismatic și noi caracteristici ale exteriorului Vizual, trecerea la MQB este evidentă deja datorită ampatamentului mărit și astfel datorită proporțiilor noului Caddy, ce sugerează mai mult dinamism. Designerii s-au folosit de avantajul tehnic existent pentru a realiza pe această bază o caroserie complet reproiectată. În ceea ce privește tehnica și echiparea, exteriorul modelului Caddy cu șapte locuri se distinge prin numeroase caracteristici noi. Printre acestea se numără asistentul electric pentru închiderea ușilor glisante și hayon, precum și un plafon panoramic din sticlă deosebit de mare, cu o suprafață de 1,4 m² , care este montat deasupra primelor două rânduri de scaune. De asemenea noi, roțile din aliaj ușor de 18 inch, precum și noile faruri cu leduri și stopuri cu leduri (echipare standard la versiunile de top). Pentru prima oară la bord: sistemul de acces și pornire fără cheie Keyless Access (pe scurt, Kessy) și așa numitul „Cockpit digital”. În plus, a fost reconfigurată și denumirea echipărilor: „Trendline“ se va numi în viitor „Caddy”, „Comfortline” se va numi „Life”, iar „Highline” va primi denumirea „Style”. Un habitaclu mai mare cu Cockpit hightech digitalizat La interior, cea de-a cincea generație a acestui autovehicul polivalent convinge cu soluții hightech și semnificativ mai mult spațiu. Versiunea lungă – Caddy Maxi – oferă acum de exemplu spațiu pentru până la doi europaleți, care pot fi încărcați la alegere central transversal / în spate transversal sau central transversal/longitudinal în spate. Arhitectura elementelor de afișare și operare este complet nou dezvoltată: interfețele interactive pentru șofer și pasagerul din față, formează acum noul „Cockpit digital” (opțional instrumente complet digitale), precum și sistemele de radio și Infotainment cu dimensiuni cuprinse între 6,5 și 10,0 inch. Prin fuziunea între „Cockpit-ul digital” și sistemul de navigație de top de 10 inch se creează astfel o experiență digitală inedită, „Cockpit-ul Innovision”. Prin intermediul unei unități Online-Connectivity-Unit (OCU – unitate pentru conectivitate online) cu cartelă eSIM integrată, sistemele Infotainment pot accesa serviciile mobile online și funcțiile „Volkswagen We”. Astfel, noul Caddy este „always on“. De asemenea o noutate pentru Caddy: suprafețe digitale tactile pentru funcțiile dedicate luminilor, vizibilității, sistemului audio și meniurilor. Comutatorul rotativ pentru lumini a fost inlocuit cu panoul cu butoane pentru lumini & vizibilitate, poziționat în stânga față, lângă volan, îi preia rolul. Și astfel, punctele de meniu din unitatea centrală sunt accesibile deosebit de confortabil și rapid pentru șofer și pasagerul din față, prin intermediul butoanelor de acces direct. În plus, lumini interioare cu leduri deosebit de performante, cu operare tactilă, scaunele ergonomice și o alimentare cu curent pentru aparate externe de 230V, perfecționează viața la bord. Nou este și un ventilator de plafon, pentru o mai bună climatizare și ventilare staționară mai rapidă în partea din spate. Mai multă siguranță și mai mult confort datorită numeroaselor sisteme noi de asistență Șase dintre cele 19 sisteme de asistență sunt noi la bordul modelului Caddy. Printre acestea se numără Travel Assist: acesta permite pentru prima dată unui autovehicul comercial Volkswagen rularea asistată pe întreaga plajă de viteze. În combinație cu sistemul Travel Assist, volanul multifuncțional nou conceput al modelului Caddy este echipat și cu un sistem de senzori capacitivi. Motivul: din motive legale și relevante pentru siguranță, șoferul trebuie să monitorizeze permanent sistemul. Datorită senzorilor capacitivi este asigurată o detectare precisă și fără forță a atingerii, astfel încât avertizările eronate sunt evitate. De asemenea sunt prezente acum în noul Caddy: sistemul de asistență la parcare pentru remorcă Trailer Assist, cunoscut de la modelul Crafter, pentru manevrarea semnificativ mai simplă în marșarier, sau asistentul pentru schimbarea benzii – sisteme inovatoare care fac condusul mai puțin complicat și mai sigur. Sistemul Twindosing scade semnificativ emisiile de oxid de azot ale motoarelor TDI La fel de inovatoare precum sistemele de asistență sunt și noile motoare în patru cilindri ale modelului Caddy. Este vorba de propulsoare de cea mai nouă generație, ce îndeplinesc bineînțeles deja standardele de emisii Euro 6 valabile pentru anul 2021 și sunt echipate fără excepție cu filtre de particule. Pentru prima oară, la motoarele TDI de 55 kW / 75 CP și 90 kW / 122 CP se utilizează noul Twindosing; prin intermediul a două catalizatoare SCR și al unei injectări duble de AdBlue obținute astfel, emisiile de oxid de azot (NOx) sunt reduse semnificativ comparativ cu predecesorul. Motoarele TDI ale modelului Caddy de la Volkswagen Autovehicule Comerciale se numără astfel printre cele mai puțin poluante motoare diesel din lume. Noile tehnologii de propulsie au un efect pozitiv simțitor, din punct de vedere ecologic și economic. Și noul design exterior contribuie la eficiența îmbunătățită continuu: valoarea cw (predecesor: 0,33) a putut fi redusă la noul Caddy la 0,30 – un nou standard în segmentul acestui tip de autovehicule. Echiparea tuturor versiunilor este mai complexă ca niciodată Cea de-a cincea generație a modelului Caddy va fi lansată din nou în varianta autovehicul comercial Cargo (autofurgon cu suprastructură închisă) și Kombi (cu spațiu vitrat pentru pasageri), precum și în diferite variante de autoturism (monovolum). Liniile de echipare pentru autoturisme au fost reconfigurate: baza o va reprezenta în viitor versiunea „Caddy”; apoi urmează linia „Life” și apoi deosebit de eleganta echipare „Style”. Realitatea este că toate modelele sunt și mai bine echipate decât echivalentele lor anterioare. Modelul Caddy Cargo va beneficia la alegere printre altele de uși spate noi, executate complet din tablă, fără deschidere a geamurilor (mai bună protecție antifurt). Printre detaliile suplimentare ale echipării standard Cargo se numără macarale electrice pentru geamurile față, oglinzile exterioare reglabile electric, o frână de parcare electronică cu funcție Auto-Hold, noile faruri H7 și un sistem de iluminare a numărului de înmatriculare cu tehnică LED. De asemenea, noi în gamă sunt cotiere opționale pentru scaune. La versiunea Caddy Kombi și monovolum de familie mai sunt disponibile standard la bord și alte detalii precum un volan multifuncțional, două uși glisante, un sistem radio cu afișaj de 6,5 inch și sistemul de detectare a oboselii. Începând cu linia de echipare „Life” se mai adaugă printre altele roți din aliaj ușor de 16 inch, o instalație de climatizare manuală, un sistem Infotainment cu ecran de 8,25 inch, mese rabatabile pentru al doilea rând de scaune, bare de plafon (negre), bare de protecție vopsite în culoarea caroseriei, oglinzi exterioare rabatabile electric, o consolă centrală de sine stătătoare cu cotiere centrale, precum și suporturi lombare. Cine alege linia de echipare „Style” va beneficia de un Caddy cu roți din aliaj ușor de cel puțin 17 inch (18 inch sunt disponibile opțional), faruri și stopuri cu LED, ParkPilot (față și spate), bare de plafon argintii și un pachet crom pentru exterior. Interiorul include în acest caz ca echipare standard un volan multifuncțional din piele, un sistem de climatizare automat („Air Care Climatronic”), „App-Connect”, pentru prima oară, instrumente digitale, („Cockpit digital”) și huse ArtVelours pentru scaune. EXTERIOR – TOTUL ESTE NOU, ȘI TOTUȘI 100% CADDY Volkswagen Autovehicule Comerciale este inventatorul modelului Bulli – un simbol pentru Transporter. Echipa condusă de designerul șef al VWAC Albert Kirzinger, după actualizarea modelelor Transporter, Multivan și California 6.1 în 2019, a dezvoltat acum și pentru modelul Caddy un design complet nou. Nicio linie și nicio componentă nu rămân neatinse. Designerii au creat o prezență nouă, cu un aspect impunător pentru acest model polivalent, aducând în același timp ADN-ul unui model de succes și s-au asigurat faptul că cea de-a cincea generație Caddy va fi perceput ca un model cu totul nou în lunga evoluția modelului. „Noul Caddy este acum mult mai puternic, rămânând în același timp orientat spre funcționalitate fără compromisuri. Ne-am concentrat asupra conceptului clasic „form follows function” și am obținut totuși semnificativ mai mult dinamism. Designul sportiv al noului Caddy va atrage astfel și grupuri țintă care până acum nu s-au gândit niciodată la un monovolum compact“, spune Kirzinger. Autofurgon, Kombi, monovolum compact și două ampatamente Indiferent că este vorba despre varianta Cargo (autofurgon), Kombi sau monovolum de familie – fiecare variantă oferă avantaje semnificative prin trecerea la MQB: dimensiunile exteriorului și interiorului au fost modificate în așa fel încât pachetul oferit de spațiul de încărcare a fost îmbunătățit semnificativ. La modul general, și noua generație a acestui Furgon urban și monovolum compact va fi disponibilă în versiunea Caddy Maxi cu ampatament lung, în paralel cu versiunea urbană. În plus, așa cum s-a mai menționat, fratele mai mic al modelului va fi disponibil din nou cu una sau două uși glisante, precum și cu hayon sau uși batante. Ușile batante spate sunt produse acum din tablă și în zona geamurilor, în cazul autofurgonului. Avantaje: protecție suplimentară împotriva privirilor indiscrete și furtului pentru încărcătură valoroasă, materiale și unelte. O noutate importantă în cazul modelului Caddy Maxi: noua lățime mai mare a ușii glisante care s-a mărit acum de la 701 mm la 840 mm. Astfel, pe suprafața de încărcare la rândul ei mai lată (+11 mm), încape acum și un al doilea europalet – un avantaj clar față de concurență. Pachet optimizat pentru încărcarea europaleților Cu ampatamentul normal, Caddy are o lungime de 4.501 mm, această dimensiune corespunzând unui plus de 93 mm față de modelul precedent. Similar, datorită MQB, ampatamentul a fost mărit cu 73 mm, până la 2.755 mm – noua lungime este așadar exploatată integral. Înălțimea noului talent polivalent a scăzut în cazul versiunii autoturism la 1.797 mm (-25 mm); însă înălțimea maximă a spațiului de încărcare a putut fi totuși crescută cu 7 mm, până la 1.273 mm. Volkswagen Autovehicule Comerciale a mărit lățimea modelului Caddy: cei 1.855 mm corespund unui plus de 62 mm, conform celor menționate anterior. Datorită acestui plus și măsurilor constructive inteligente, lățimea spațiului de încărcare a putut fi extinsă cu 50 mm, până la 1.606 mm; lățimea s-a mărit cu 60 mm, până la 1.230 mm. Similar, lățimea deschiderii în partea din spate a fost mărită cu 51 mm, până la 1.234 mm. De aceea, acum este posibilă depozitarea transversală a unui europalet în spațiul de încărcare. Volumul maxim de depozitare a modelului Caddy cu ampatament scurt este de 3,3 m³ (1.234 mm încărcare maximă). Și mai mult spațiu de depozitare (4,0 m³) decât modelul Caddy cu ampatament scurt (2.755 mm) oferă bineînțeles modelul Caddy Maxi, care va fi lansat ulterior, cu ampatamentul său mai lung cu 215 mm (2.970 mm). În acest caz, lungimea maximă a spațiului de încărcare crește de la 1.797 la 2.150 mm, ceea ce înseamnă că lungimea exterioară este aici de 4.853 mm. INTERIOR – BINE GÂNDIT PÂNĂ ÎN CELE MAI MICI DETALII Noul Caddy cu cutie de viteze automată (DSG) beneficiază în plus de schimbarea „Shift-by-wire” a treptelor de viteză. Aceasta oferă un confort extrem de ridicat la schimbarea treptelor și un nou nivel la capitolul siguranță operativă. Astfel, de exemplu treapta de deplasare D poate fi cuplată deja de la manevrarea în marșarier – cutia de viteze va comuta din R în D abia în momentul în care acest lucru este permis de viteza modelului Caddy. În fața schimbătorului sunt amplasate două interfețe USB-C; de asemenea în fața manetei schimbătorului, la cerere, va fi disponibil un locaș pentru încărcare inductivă (casetă de conectare) pentru smartphone . Mai mult, pentru prima oară va putea fi utilizat în Caddy „Wireless App-Connect” (redarea aplicațiilor pe sistemul Infotainment) împreună cu un Apple iPhone – până acum, aplicațiile pentru smartphone puteau fi asociate în general numai prin cablu. Noul „Cockpit digital” Afișajul „Cockpit-ului digital” este proiectat clar și contrastant, dispunând de o diagonală a ecranului de 10,25 inch. Șoferul modelului Caddy poate alege între două configurații ale ecranului. Acest lucru se realizează cu ajutorul butonului „View” de pe noul volan multifuncțional. În cadrul primei configurații, turometrul și vitezometrul sunt afișate interactiv sub formă de instrumente rotunde; în centrul ecranului este afișat un câmp selectabil individual – de exemplu agenda telefonică a smartphone-ului. „Cockpit-ul digital” se îmbină cu sistemul Infotainment de top la un nivel superior absolut, devenind „Cockpit-ul Innovision”, cu numeroase alte funcții. Printre altele, aici harta pentru navigație poate fi deschisă în centru, între cele două cadrane, sau chiar pe întreaga lățime a afișajului. În cadrul celei de-a doua configurații este disponibilă o vedere digitală fără cadrane, cu diferite câmpuri informative. Central, aici este integrat un afișaj personalizabil – de exemplu pentru mediatecă. Și instrumentele analogice standard de la Caddy au fost reproiectate, beneficiind în acest caz de afișajul multifuncțional digital amplasat central. Noile sisteme Infotainment În noul Caddy se vor utiliza sisteme Infotainment disponibile la alegere cu ecrane de 6,5, 8,25 și 10 inch. Acestea sunt dispozitive ale „Matricei modulare Infotainment” din a 3-a generație (MIB3). Toate sunt conectate la o unitate Online-ConnectivityUnit (OCU cu cartelă eSIM integrală) și astfel sunt compatibile cu funcționalități online. Nivelul de bază îl reprezintă sistemele cu un ecran tactil color de 6,5 inch. Standard aici: o interfață USB-C, eCall (apel de urgență) și, în funcție de versiune, o interfață Bluetooth pentru telefon, precum și serviciile și funcțiile mobile online adaptate special pentru utilizatorii privați, ca de exemplu „We Connect”. Activată, respectiv cu posibilitate de achiziționare opțională, este și recepția radio analogică și digitală (DAB+). La următorul nivel de echipare, noul Caddy are la bord sisteme radio MIB3 cu un ecran tactil de 8,25 inch; aici sunt integrate, printre altele, o a doua interfață USB-C și opțional sistemul hands-free „Comfort”, precum și „App-Connect” (integrarea aplicațiilor pentru smartphone) și DAB+. Deasupra sistemelor cu ecrane de 8,25 inch se află sistemele Infotainment cu ecrane de 10 inch. Acestea sunt toate echipate în mod standard cu DAB+. Opțional, respectiv în funcție de versiune, standard, pot fi utilizate funcții precum comanda vocală, amplificarea electronică a vocii, „Streaming & Internet”, funcția de navigație, „Wireless App-Connect”, precum și serviciile și funcțiile online de la „We Connect” și „We Connect Plus”. Gama „We Connect” și „We Connect Plus” „We Connect” este primul nivel al funcțiilor și serviciilor bazate pe online ale platformei „Volkswagen We”; aceste servicii și funcții au fost adaptate în special pentru clienții privați. „We Connect” este activat fără limită de timp în Caddy. Gama include printre altele sistemul de apel de urgență eCall, „apelul de pană”, „apelul de informare”, „starea autovehiculului”, precum și funcția „uși & lumini”. În funcție de sistemul Infotainment ales, la bordul lui Caddy este disponibil în mod standard „We Connect Plus” (durată limitată la 12 sau 36 de luni, cu posibilitate de prelungire ulterioară). „We Connect Plus” include, în funcție de echiparea autovehiculului, pe lângă gama oferită de „We Connect” funcții ca de exemplu „Notificare zonă”, „Notificare viteză”, „Claxon & semnalizare”, „Instalație alarmă antifurt online”, „Încălzire în staționare online”, streaming media, un hotspot WLAN sau „Încuiere & descuiere”. Noul Caddy dispune de un sistem de scaune multi-variabil Interiorul modelului Caddy se diferențiază prin numeroase noi soluții tehnice constructive. De exemplu, pentru Caddy autofurgon există în spațiul de încărcare o structură LED optimizată pentru iluminarea interiorului, mochete noi pentru podea și o priză de 230V. În plus, inele de ancorare noi, deosebit de solide, simplifică depozitarea bagajelor. Nou în cabina șoferului la varianta autofurgon este scaunul pliabil al șoferului, cu un capitonaj și mai rezistent al părții din spate; acesta preia funcția unui birou mobil. Toate materialele utilizate în interior sunt rezistente la murdărie și în general foarte robuste. Scaune noi și deosebit de ergonomice pentru cei care parcurg distanțe lungi Pentru toate versiunile noului Caddy sunt disponibile scaune noi și deosebit de ergonomice: așa numitele scaune Ergo AGR (AGR = Aktion Gesunder Rücken e.V. – Acțiunea spate sănătos). Acestea au fost dezvoltate special pentru cei care petrec mult timp în mașină și parcurg distanțe lungi. Scaunele AGR au reglaje multiple: Pe lângă reglarea longitudinală și în înălțime, acestea oferă și posibilitatea reglării înclinării scaunului și a adâncimii pernei scaunului, precum și un suport lombar pe 4 direcții. Un nou ventilator de plafon în spațiul pentru pasageri îmbunătățește de asemenea confortul călătoriei: Ventilatorul de plafon (nu este disponibil în combinație cu plafonul panoramic) aspiră aerul de deasupra panoului de instrumente și îl distribuie în spațiul pentru pasageri, ceea ce îmbunătățește simțitor climatizarea în partea din spate. Până la cinci scaune individuale utilizabile flexibil în partea din spate În noul Caddy nu pot fi amplasați mai simplu ca niciodată numai doi europaleți – la fel de simplu aici își găsesc locul și echipamente de atelier, încărcătura unui serviciu de curierat pentru o zi de muncă, până la șapte persoane plus bagaje sau bicicletele de teren pentru distracția de weekend. „Work – life – unlimited“ în cel mai adevărat sens. Modelul Caddy în varianta Kombi și monovolum de familie este în echiparea standard un autovehicul cu cinci locuri; al doilea rând de scaune este echipat cu un scaun individual pe partea pasagerului din dreapta și o banchetă cu două locuri. Opțional, două scaune individuale suplimentare pe al treilea rând de scaune transformă variantele Kombi și monovolum de familie în autovehicule cu șapte locuri. Prin plierea acestora se obține un spațiu de încărcare continuu. Cele trei locuri din al doilea rând de scaune pot fi de asemenea rabatate și pliate (rabatate spre față) cu economie de spațiu, pentru a extinde astfel și mai mult spațiul de încărcare. Din doar câteva mișcări, locurile din spate, de pe al doilea și al treilea rând de scaune, pot fi și demontate complet, mai ușor decât până acum. Opțional, locurile de pe primul rând de scaune la varianta Caddy Cargo, pot fi echipate cu cotiere. Important pentru familii: Toate locurile laterale din spate și locul pasagerului din dreapta pot beneficia de sistemul de ancorare Isofix pentru fixarea sigură a unor scaune pentru copii corespunzătoare. SISTEME DE ASISTENȚĂ – AUTOMAT MAI MULT CONFORT ȘI MAI MULTĂ SIGURANȚĂ Noul Caddy se bazează pentru prima oară pe platforma transversală modulară. Implicit, Volkswagen Autovehicule Comerciale va oferi acum o întreagă gamă de noi sisteme de asistență pentru Caddy. 19 sisteme sunt prezente la bord – iar șase dintre acestea sunt disponibile pentru prima oară în Caddy. Unul dintre elementele atrăgătoare este noul Travel Assist, o noutate pentru un autovehicul comercial, care permite deplasarea asistată pe întreaga plajă de viteze. Cine utilizează noul Caddy ca autovehicul de tractare va fi de asemenea entuziasmat de sistemul Trailer Assist, care face manevrarea în marșarier cu o remorcă să devină o joacă de copii. Noile sisteme de asistență ale celei de-a cincea generații Caddy pe scurt:  Travel Assist (deplasare asistată, nivel 2) o ACC cu Stop & Go (reglarea automată a distanței) o Trailer Assist (sistem de asistență la parcare pentru remorcă) o Sistem de asistență la schimbarea benzii (integrat în senzorul radar din spate) o Asistent pentru ieșirea din parcare (integrat în senzorul radar din spate) o Emergency Assist (oprire asistată pentru Caddy în caz de urgență) În plus, următoarele sisteme au fost transferate din modelul anterior în noul Caddy și aduse pentru acesta la cel mai nou nivel de dezvoltare:  Front Assist o Pilot parcare o Sistemul de asistență la pornirea în rampă o ESC cu ABS, ASR, EDS o Asistent pentru faza lungă o Lane Assist (sistemul de asistență pentru menținerea benzii) o Detectare oboseală o Frâna pentru coliziuni multiple o Asistent direcție la parcare o Sistem de control al presiunii în anvelope o Camera video de marșarier (Rear View) o Limitator de viteză cu sistem de menținere automată a vitezei de deplasare o Recunoașterea indicatoarelor rutiere Noile sisteme de asistență în detaliu Travel Assist: Sistemul Travel Assist, utilizat pentru prima dată într-un model de la Volkswagen Autovehicule Comerciale, permite rularea asistată pe întreaga plajă de viteze. Sistemul se folosește în acest sens printre altele de sistemul automat de control al distanței între autovehicule ACC (ghidare longitudinală) și de sistemul de asistență pentru menținerea benzii „Lane Assist” (ghidare transversală). Sistemul Travel Assist se activează de pe volanul multifuncțional. Din motive legale și relevante pentru siguranță, șoferul trebuie să monitorizeze permanent sistemul – de exemplu printr-un control permanente al volanului. Datorită noilor senzori capacitivi ai volanului este suficient ca șoferul să atingă ușor volanul. Dacă însă acesta ridică mâinile de pe volan pentru mai mult de 10 secunde, i se atrage atenția prin semnale de avertizare optice și acustice. Cel târziu acesta este momentul în care șoferul trebuie să reacționeze și să apuce volanul, deoarece în caz contrar sistemul Emergency Assist devine activ și oprește modelul Caddy. Pentru o mai bună informare a șoferului a fost dezvoltat suplimentar un nou afișaj în „Cockpit-ul digital”, care pune la dispoziție informații detaliate (imagine virtuală) cu privire la mediul din jurul autovehiculului (numărul de benzi de rulare disponibile, autovehiculul din fața și din lateralul mașinii, distanțe). ACC 2.0: Cea mai nouă generație a sistemului de reglare automată a distanței ACC funcționează acum pe întreaga plajă de viteze a lui Caddy și rămâne activă timp de până la 15 secunde în cazul opririi autovehiculului în traficul Stop-and-go, pentru a porni apoi din nou automat. Trailer Assist (sistem de asistență la parcare pentru remorcă): Sistemul Trailer Assist preia de la șoferul de Caddy necesitatea de a se gândi permanent la faptul că, la manevrarea în marșarier a unui ansamblu cu remorcă, volanul trebuie bracat spre stânga, pentru ca remorca să vireze spre dreapta – și invers. În plus, sistemul are rolul să simplifice deplasarea exactă cu spatele în linie dreaptă pe distanțe mai lungi. Cu ajutorul sistemului Trailer Assist, toate acestea funcționează aproape de la sine. Un exemplu: pentru a manevra modelul Caddy cu remorcă pe o stradă, cu spatele pe o alee, șoferul se oprește într-o poziție adecvată și cuplează treapta marșarier. Sistemul este activat printr-o apăsare de buton. Pe panoul de bord poate fi vizualizat acum unghiul de deplasare actual și cel posibil. Acest lucru este posibil datorită unor algoritmi de prelucrare a imaginii din datele primite de la camera de marșarier, care monitorizează și evaluează unghiul de bracare al remorcii. Cu ajutorul comutatorului pentru reglarea oglinzilor, care preia rolul unui joystick, șoferul poate regla direcția de deplasare dorită a ansamblului. Caddy preia comenzile de direcționare ale șoferului, care la rândul său nu trebuie să acționeze decât pedala de accelerație și frâna. Orientarea ansamblului se realizează prin comandarea automată a servodirecției electromecanice. Asistent la schimbarea benzii de rulare: asistentul la schimbarea benzii de rulare perfecționează perceperea mediului înconjurător în situații de rulare pe șosele cu mai multe benzi pe sens. Cu ajutorul senzorului radar spate este monitorizată zona din lateralul și spatele propriului autovehicul. Șoferul este informat cu privire la alți participanți la trafic aflați în zona de lângă, din spatele sau, într-un anumit interval de timp, de la înălțimea propriului autovehicul pe banda alăturată (stânga sau dreapta). Prin intermediul unui led integrat în carcasele oglinzilor exterioare, șoferului i se indică potențialele situații critice. Dacă un autovehicul se află în zona laterală, ledul de pe oglinda exterioară se aprinde; dacă șoferul acționează în plus semnalizarea în direcția autovehiculului detectat, ledul trece la următorul nivel de avertizare și pulsează. O astfel de intenție de schimbare a benzii de rulare poate fi detectată și fără acționarea semnalizării, în măsura în care există Lane Assist (sistem de asistență pentru menținerea benzii pe baza unei camere multifuncționale de pe parbriz). În acest sens, Lane Assist transmite informația cu privire la apropierea autovehiculului propriu de o linie de delimitare a benzii către asistentul pentru schimbarea benzii de rulare (Side Assist „Plus”). Dacă se acționează semnalizarea și se părăsește banda, deși asistentul pentru schimbarea benzii de rulare avertizează cu privire la existența unui obiect relevant în zona laterală, trebuie depășită o rezistență la virare. Astfel, riscul unor schimbări periculoase ale benzii de rulare este redus. În gama de funcții a senzorului radar spate este integrat, în mod standard, asistentul pentru ieșirea din parcare. Asistent pentru ieșirea din parcare: noul sistem simplifică ieșirea cu spatele de pe alei și din locuri de parcare. Șoferul este asistat în situații cu vizibilitate redusă, ca de exemplu locuri de parcare sau intrări înguste în curți, prin informarea sau avertizarea cu privire la traficul transversal existent în spatele său. În cazul unor situații critice, funcția inițializează autonom o frânare de urgență. Asistentul pentru ieșirea din parcare detectează prin intermediul senzorilor radar din spate nu numai participanții la trafic care staționează sau circulă direct prin spatele autovehiculului, ci și pe cei care se apropie din lateral la un unghi de 180 de grade, fiind astfel practic invizibili pentru șofer, în special dacă acesta conduce un autofurgon. În cazul în care o coliziune este iminentă, sistemul emite un mesaj vizual și o avertizare acustică. În cazul în care situația nu este dezamorsată de către șofer, respectiv de către celălalt participant la trafic, asistentul pentru ieșirea din parcare activează automat o intervenție de frânare înaintea unei posibile coliziuni. Emergency Assist (oprire asistată în caz de urgență): Un sistem oferit opțional în combinație cu cutia de viteze cu ambreiaj dublu (DSG) și sistemul Travel Assist (extindere a funcțiilor sistemului Travel Assist): imediat ce senzorii detectează faptul că șoferul nu efectuează nici un fel de manevre de direcționare, frânare sau accelerare, acesta inițializează, la diferite niveluri de intensitate, mai întâi trezirea șoferului și apoi o oprire de urgență. În acest caz este activată automat instalația de avarii, pentru a atrage atenția celor din jur cu privire la situația periculoasă. Sistemul ACC împiedică concomitent tamponarea cu autovehiculele care rulează în față. În cele din urmă, Caddy frânează continuu, până la oprirea completă. După oprirea modelului Caddy, este inițializat automat un apel de urgență (eCall), pentru a asigura asistența medicală rapidă pentru șofer. SISTEME DE PROPULSIE – TDI CU EMISII NOx REDUSE SEMNIFICATIV Volkswagen Autovehicule Comerciale va lansa noul Caddy pe piață cu trei motoare turbo-diesel de 2,0 litri ultramoderne (TDI de 55 kW / 75 CP până la 90 kW / 122 CP), un motor turbo de 1,5 litri pe benzină (TSI de 84 kW / 116 CP) și un propulsor turbo de 1,5 litri pe gaz natural (TGI de 96 kW / 130 CP). Acestea sunt motoare de cea mai nouă generație, ce vor îndeplini deja din 2020 standardele de emisii Euro 6 valabile pentru anul 2021 și sunt echipate fără excepție cu filtre de particule. În funcție de versiunea propulsorului, consumul noului Caddy a putut fi redus comparativ cu modelul anterior cu până la douăsprezece procente. Modelele TDI dispun în plus de o injecție dublă pentru AdBlue (Twindosing), cu ajutorul căreia Volkswagen Autovehicule Comerciale reduce semnificativ emisiile de oxid de azot (NOx) comparativ cu motoarele echivalente ale modelului anterior. La lansarea pe piață în trimestrul patru 2020 vor fi disponibile inițial două motoare TDI de 75 kW / 102 CP și 90 kW / 122 CP. Volkswagen Autovehicule Comerciale va oferi motorul TDI de 75 kW în general cu cutia de viteze manuală cu 6 trepte și cu tracțiune față; versiunea de 90 kW va debuta în schimb opțional cu cutia de viteze cu 7 trepte cu ambreiaj dublu și cu tracțiune față, precum și în versiunea 4MOTION cu tracțiune integrală și cutie de viteze manuală cu 6 trepte. TRENUL DE RULARE – O NOUĂ STRUCTURĂ A PUNȚILOR BAZATĂ PE MQB Trenul de rulare al noului Caddy se bazează pentru prima oară pe platforma transversală modulară. Astfel, noua structură a punților îmbină agilitatea caracteristică unui autoturism cu avantajele practice ale unui autovehicul comercial. Pe puntea față se utilizează conceptul testat McPherson, cu un raport de demultiplicare a direcției evident mai direct comparativ cu modelul anterior. Astfel, unghiul de bracare necesar pentru manevrare, în traficul urban și în curse pe șosele naționale scade semnificativ. Puntea spate, ca punte rigidă cu bară stabilizatoare reprezintă o dezvoltare complet nouă. Arcurile cu foi de până acum au fost înlocuite de o construcție cu arcuri elicoidale, pentru optimizarea confortului la rulare. Construcția compactă a acestora permite o lățime de încărcare mai mare; în plus, permite integrarea diferitelor concepte de tracțiune – de la convenționala tracțiune față și integrală, până la sisteme de tracțiune alternative. Puntea spate a fost proiectată și adaptată în așa fel încât să ofere siguranța de sine specifică unui Caddy și cel mai bun confort posibil la rulare, cu o agilitate sporită semnificativ la orice nivel de încărcare. Obținerea acestor caracteristici a fost și specificația pentru redezvoltarea gamei de anvelope cu rezistență optimizată la rulare (anvelope cu rezistență redusă la rulare). Toate anvelopele oferite pentru noul Caddy vor atinge cea mai înaltă clasă de eficiență, A. Nu în ultimul rând, toate sistemele de frânare și de reglare a patinării, inclusiv servofrâna electronică, au fost adaptate pentru o interacțiune armonizată a punții față și punții spate. ISTORIC – PATRU PREDECESORI, O POVESTE DE SUCCES Caddy 1 – din 1978 până în 1992 (Europa) și 2007 (Africa de Sud) Istoria modelului Caddy începe în SUA – țara pickup-urilor. Acolo, Volkswagen producea odinioară în Westmoreland, lângă Pittsburgh, modelul Golf 1 alias Rabbit. Pe baza acestuia a fost creat începând cu 1978 un Rabbit Pickup pentru piața nordamericană. În 1982, Volkswagen a adus acest talent polivalent cu suprafață mare de încărcare în Europa, sub numele Caddy. Cu excepția farurilor – pătrate în America de Nord, rotunde în Europa – versiunile pentru cele două continente nu se deosebeau aproape deloc. Caddy a fost produs pentru piața europeană deja din 1982 în Sarajevo, capitala de astăzi a Bosniei Herțegovina, pe atunci Iugoslavia. Cu puțin timp înainte, în 1981, fusese lansată producția Caddy în Uitenhage, în Africa de Sud. Caddy a convins deja de la prima generație, cu o suprafață de încărcare lungă de 1,83 metri. Pentru a putea utiliza Caddy pentru transportarea protejată a bunurilor, era disponibil opțional, printre altele, un hardtop din fibră de sticlă (GFK) pentru spațiul de încărcare – astfel, pickup-ul s-a transformat într-un mic autovehicul pentru livrări urbane. În anii 1980 se ofereau de asemenea deja cabine de locuit atașabile, fabricate de producători de suprastructuri, cu ajutorul cărora Caddy devenea un Camper compact și astfel predecesorul modelelor Caddy Tramper și al modelului actual, Caddy Beach. În Europa, producția primului Caddy bazat pe Golf 1 s-a încheiat în anul 1992; fabrica sud-africană Uitenhage a continuat însă să producă fiabilul „animal de povară” până în anul 2007. La nivel mondial au fost produse peste 207.000 de exemplare din prima generație Caddy. Caddy 2 (din 1995 până în 2003) Cel de-al doilea Caddy debutează în 1995 și se bazează din punct de vedere tehnic pe Seat Ibiza și pe modelul Polo de la Volkswagen, existând și o variantă de la Škoda. Volkswagen Caddy a fost oferit și sub denumirea Seat Inca, un model aproape identic din punct de vedere constructiv; cele două modele se fabricau pe aceeași linie de producție, în fabrica spaniolă Martorell. Spre deosebire de Caddy 1, modelul Caddy 2 a fost disponibil inițial exclusiv ca autofurgon închis și Kombi cu plafon înalt. Cu motive întemeiate: Deja primul Caddy se transformase în Europa într-un beststeller, în special în varianta cu hardtop. Astfel echipat, cel de-al doilea Caddy a devenit un Transporter urban foarte căutat, pentru îndeplinirea celor mai variate sarcini – de la servicii de curierat până la specialistul compact pentru firme de meșteșugari și servicii. Volkswagen a oferit Caddy 2 exclusiv cu uși batante. Volumul de depozitare atingea 2,9 m³ impresionanți. În 1995, prin prototipul „Vantasy”, Volkswagen a prezentat o primă imagine conceptuală a autorulotelor Caddy ulterioare (Tramp și Beach). În 1996 a fost lansat un Caddy pickup, identic din punct de vedere constructiv cu Skoda Felicia și produs în Cehia. În 1997 a urmat Caddy Family – un predecesor al monovolumelor compacte de mai târziu. Până la scoaterea din producție a lui Caddy 2, circa 520.000 de șoferi aleseseră un model al acestei generații, respectiv modelele aproape identice constructiv Inca și Škoda Felicia. Caddy 3 (din 2003 până în 2010) Cea de-a treia generație Caddy a fost lansată apoi pe piață de către Volkswagen Autovehicule Comerciale în 2003 – un model complet nou dezvoltat. Acest Caddy împărțea acum platforma tehnică „PQ35” cu cel de-al cincilea Golf și cu primul Touran. Designul modelelor Touran și Caddy din această epocă prezenta similarități în special în partea din față; însă începând de la stâlpul B, modelul Caddy, conceput ca un Kombi cu plafon înalt, era un model de sine stătător, cu un spațiu de încărcare de 3,2 m³ . Pentru prima oară, Caddy era disponibil la alegere cu uși batante spate sau cu un hayon de mari dimensiuni. O altă noutate a seriei constructive au reprezentat-o și practicele uși glisante în partea din spate. Modelul Caddy din a treia generație, cu până la șapte locuri, s-a transformat, ca autofurgon și Kombi, rapid într-unul dintre cele mai de succes Transportere compacte ale anilor 2000. În 2004 a fost lansat pe piață și Caddy Life – o dubă cu un preț avantajos, care câștiga puncte în special pentru familiile tinere, datorită gradului mare de flexibilitate: În cel de-al doilea rând de scaune, noul Caddy avea trei locuri rabatabile și pliabile (scaun individual plus banchetă cu două locuri), în rândul al treilea, opțional alte două locuri individuale, care puteau fi pliate plan pe podeaua de încărcare atunci când nu erau utilizate, oferind astfel economie de spațiu. În 2005 a urmat inteligent conceputul Caddy Tramper – primul Camper compact al seriei constructive. Familia Caddy a fost completă începând cu 2007, cu Caddy Maxi, mărit de la 4,41 la 4,88 metri, care, cu volumul său de încărcare mai mare decât cel al variantelor Life, Kombi și autofurgon, a cucerit noi segmente de piață. Între 2003 și 2010 Caddy 3 a vândut peste 856.000 de exemplare și a atins cote de vânzări nemaiîntâlnite. Acest model de succes – la fel ca și Caddy 4, ulterior și noul Caddy acum – a fost construit în fabrica Volkswagen Autovehicule Comerciale din orașul Poznań. Caddy 3 facelift (din 2010 până în 2014) Caddy a început anul 2010 cu o actualizare majoră. Variantele autofurgon, Kombi și monovolum compact dezvoltate optic și tehnic erau echipate acum standard cu ESP în toate versiunile. Mai mult, Caddy era primul autovehicul din clasa sa disponibil nu numai cu tracțiune față, ci și cu tracțiunea integrală opțională 4MOTION. Și asta în combinație cu ambele ampatamente. Modelul Cross Caddy, prezentat în 2013, cu capitonajul său exterior robust și tracțiunea integrală oferită ca echipare suplimentară a fost un crossover între un monovolum compact și un SUV. Atunci când cel de-al treilea Caddy a făcut loc urmașului său, în 2015, din această generație se vânduseră de-a lungul celor unsprezece ani de existență un total de peste 1,6 milioane de exemplare. Caddy 4 (din 2015 până în 2020) În februarie 2015, Volkswagen Autovehicule Comerciale a prezentat mediilor internaționale la Poznań cea de-a patra generație Caddy. Aceasta va continua să fie produsă ca autofurgon, Kombi și monovolum compact, până la introducerea treptată a noului Caddy din cea de-a cincea generație. În timp ce autofurgonul este în principiu un autovehicul cu două locuri, variantele Kombi și monovolum compact cu cinci locuri standard, pot fi comandate, așa cum se putea deja de la Caddy 3, cu două locuri individuale pe al treilea rând de scaune, devenind astfel modele cu șapte locuri. La puțin timp după debutul celei de-a patra generații, Volkswagen Autovehicule Comerciale a lansat pe piață și urmașul modelului Cross Caddy: modelul Caddy Alltrack, disponibil opțional cu tracțiune integrală. Acest crossover între un monovolum compact și un SUV se potrivește mai mult ca niciodată epocii sale. Tramper s-a transformat în Caddy Beach, Caddy EcoFuel, varianta GNC de la Caddy 3, s-a transformat acum în Caddy TGI. În cel de-al patrulea Caddy, numeroase sisteme de asistență perfecționau confortul și siguranța. Printre acestea se numără sistemul de monitorizare a zonei înconjurătoare Front cu funcție de frânare de urgență City integrată, sistemul automat de reglare a distanței între autovehicule ACC, sistemul de detectare a oboselii și frâna multi-coliziune. Conceptul, designul și echiparea modelului Caddy se bazau și în cazul acestei generații pe traiectoria de succes a predecesorilor: În martie, 2018 Volkswagen Autovehicule Comerciale a depășit cu Caddy granița de 2,0 milioane de exemplare din a treia și a patra generație produse numai în fabrica poloneză din Poznań. Până la finalul anului 2019, circa 722.000 dintre acestea au aparținut modelului Caddy 4, disponibil încă din anul 2015.